Cu emoție în glas și-n inimi, elevii claselor a XII-a, împreună cu doamnele diriginte Felicia Vălean - clasa a XII-a A, Mihaela Giurgea - clasa a XII-a C și domnul diriginte Marius Comșa - clasa a XII-a B, au încheiat povestea de neuitat a exteurilor la istorie, a pauzelor mult, mult prea scurte, a tezelor ce păreau a fi irezolvabile, a distracției între colegi, a trandafirilor strecurați pe sub bancă, a SMS-urilor nocturne...altfel spus, a întreg ciclului liceal.
La deschiderea festivității, cei mici au întâmpinat absolvenții cu câte-o floare timidă, floare ce, poate, își și aruncă privirile peste ani, văzând în copiii de acum zâmbetul succesului, zâmbetul unor viitori tineri, care, la rândul lor, vor absolvi examenul maturității.
Șeful de promoție, Darius Traian Mârza, clasa a XII-a B
Din timpul premierii...
Momentul oferirii cheii claselor a XI-a
Iar, în final, dorințele tinerilor ce-au intrat prin poarta maturității s-au înălțat spre cer, legate de pamblicile unor baloane. Totuși, în comparație cu zborul acestora spre infinit, aspirațiile lor se îndreaptă spre un punct exact, ce are drept coordonate... succesul, autorealizarea și fericirea.
Redacția Liceului de Informatică vă urează mult succes pe căile întortocheate ale vieții de...student!
No comments:
Post a Comment
Aici ne puteti lasa un Comment. Va propunem sa aplicati regula bunului simt. Glumele, bancurile sau smiley-urile sunt optionale si apreciate.
Semnat,
Redactia Scolii.