Idealul eleviscian

   Și dacă de la ”Lacul” și până la ”Floare albastră” și chiar și-n proză-n ”Sărmanul Dionis”, an de an, clasă de clasă, tot de idealul eminescian ne batem, ne-am gândit să concepem...

Idealul eleviscian

Vacanța, blonda cu păr de culoarea nisipului,

Cu ochii albaștri ca marea,

Parfumată-n esență de munte,

Cu văpaie-n ochi ca flacăra focului de tabără,

Bronzată ca după o săptămână la Costinești,

Vacanța, Vacanța, iubită Vacanța...

Vacanța, cu zâmbetul ei ce-alungă norii mereu:

Când mergem la plajă, la grătar, pe traseu...

Vacanța, ce pune pe fugă plictisul,

Vacanța, cu ea-i paradisul!

//strofa 2: oh, oh, începe să aibă rimă 

Vacanța, Vacanța, te port în inimă mereu

Acasă, la școală, și mai ales după câte-un exteu...

De pe coridoare, de la ore, teme și lecții

M-ai salvat! Oh, superbă eroină, când tu vii...

Și-ai venit! Iubire eternă tu-mi pari

De ce treci, de ce treci?! Vai da' lesne dispari...

Dacă pleci, am să sar!

În piscină...

Să mă mai bucur o clipă de-al tău sărut,

Aromă de clor, de bazin, de plonjat, de căzut...

Vacanța, Vacanța,

Eternă Vacanța...

/* știm că feericul poeziei noastre v-a învăluit, de aceea vă reaminim că

acesta este un ideal. Un ideal pe care, poate, într-o bună zi...îl vom atinge...

Dar, momentan, doar în ale noastre reverii de elev!

*/

Știm că v-ați îndrăgostit, așa că...

Vă lăsăm cu Vacanța! :)