23 September 2014

Tabăra Muncel 2014


Ce-au mai făcut informaticienii noștri peste vară...
   Revista liceului, ”Automatic Condei”, a câștigat, în cadrul Concursului Național de Reviste Școlare, ”Titlu de laureat”, astfel că 2 elevi din redacția revistei au participat la Tabăra Națională de Reviste Școlare, Iunie 2014.


   Tabăra s-a organziat la Muncel, la 20 km de orașul Pașcani, în județul Iași. Dincolo de jocurile organziate, dincolo de vizite, de discotecă, foc de tabără și noi prietenii legate, tinerii jurnaliști au contribuit la editarea unei reviste a taberei, ”Ucenicia jurnalismului”. Condeiele au pătat file mai multe zile la rând, iar recenziile de carte și de film, interviurile, eseurile și poeziile s-au adunat într-un buchet jurnalistic și literar. Credem că s-au ales cele mai parfumate flori, cele care pot, prin finețea scriiturii, să surprindă plăcut cititorii.
   Iar când penițele s-au odihnit, au pornit reportofoanele și aparatele foto, ce-ar fi intervievat și pietrele Cetății Neamțului dac-ar fi putut. Căci câte-ar fi avut de spus ele...

Parcul Copou: Teiul și bustul lui Mihai Eminescu

la Cetatea Neamțului
(cu reprezentanții noștri, Alexandra Drăgan și Iulia Mircescu, XI B)

Mănăstirea Neamțului

câțiva dintre tinerii jurnaliști

   Pentru succesul revistei "Automatic Condei", mulțumim îndeosebi redactorilor-șefi și editorilor revistei liceului, Alex Teodorescu (XI C), Ioana Chiș (XII B), Andrei Lungu (XI C), Mihai Miclăuș (XI C) și doamnei profesoare coordonatoare Claudia Topan.
    Sperăm ca și în acest an revista Liceului de Informatică să surprindă plăcut cititorii și să le aducă realizatorilor satisfacția pe care-o merită pentru eforturile depuse.

17 September 2014

VICTORIE ABSOLUTĂ  la  Concursul Național “MoneySense 2014”:

PREMIUL I cu 100 puncte!

Echipa reprezentativă a liceului nostru, “Baloane colorate”, compusă din Bilc Sergiu - manager de proiect, Moldvai Julia - director financiar, Rapas Denisa, Mocean Denisa - directori resurse umane, Călugăr Patricia, Tilinca Georgiana - directori marketing, coordonată de d-na profesoară Gogea Lucia, într-o confruntare cu 32 de echipaje din prestigioase colegii și licee din țară (vezi evaluarea  Note Concurs*) a fost desemnată ca cea mai valoroasă participare de creativitate antreprenorială la ediția 2014 a Concursului Național “MoneySense” organizat de Fundația C.R.E.D.E. si sponsorizat de R.B.S. Romania.


Iată-i pe protagoniști, obosiți, dar multumiți, după efortul de disciplină, imaginație creatoare, emulație intercolegială eșalonat în perioada 15 martie - 9 mai a.c. (rezumat în jurnalul evenimențial de pe blogul liceului):


   Note concurs

15 September 2014

Back to school!

   Începutul școlii are atâtea înțelesuri, câți elevi există: pentru unii e absolut doar sfârșitul vacanței, pentru alții e diriginte în loc de învățătoare, pentru alții note în loc de calificative, pentru alții colegi noi, pentru alții aceeași colegi, dar experiențe noi, pentru alții anu' cu bacu', pentru alții an de boboceală, pentru alții prima zi de școală din viața lor - aceștia din urmă sunt și cei mai entuziasmați.
   Dar să nu ne pierdem nici noi entuziasmul, căci ne așteaptă noi experiențe, noi succese, noi prieteni, noi cunoștințe. Iar dacă nici asta nu vă entuziasmează, dragi cititori...atunci, consolați-vă cu ideea că orice început are și un sfărșit, iar începutul școlii nu face excepție.
 
   Astfel, la data de 15.09.2014 a început noul an școlar, iar Festivitatea de deschidere a școlii a avut loc la ora 9:00. Elevii au plecat mai apoi, însoțiți de diriginții lor, spre sălile de clasă. 

   Sperăm să obținem, și în acest an, rezultate deosebite, și să ne depășim pe noi înșine. Ce mare plăcere e să privești în urmă și să te gândești cum ai fi fost tu în varianta fără experiența sau cunoștințele pe care le-ai aflat în ultimul an. Da, ești cu un pas înainte față de tine însuți, față de tine, acum un an.
   Redacția Liceului de Informatică ”Tiberiu Popoviciu” vă urează și ea mult succes în noul an școlar! Baftă!